La Ploiești a avut loc în perioada 4-8 iulie a.c. ”Campionatul Internațional al Șahului în Școală”. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Coloanelor din incinta Palatului Culturii. Au fost înscrise 60 de școli din România și din alte 7 țări, respectiv din Mexic, Israel, Grecia, Polonia, Serbia, Republica Moldova și Ucraina. Concursul de șah a fost organizat de International School Chess Union și s-a desfășurat  sub egida FIDE – Federația Internațională de Șah.

Șahul este un sport valoros și îndrăgit, ce le oferă multe beneficii tinerilor care îl practică, respectiv îmbunătățește performanțele școlare și încrederea în forțele proprii, dezvoltă inteligența, sporește gradul de concentrare și creativitatea.

Tot duminică, 9 Iulie a avut loc ”Marele Derby Regal”. Începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploiești și-a deschis porțile la cel mai mare eveniment hipic. Micii spectatori au fost întâmpinați cu multe surprize, iar adulților le-au fost oferite curse de trap și galop spectaculoase. Prețul unui bilet de intrare a fost de 5 lei/persoană, copiii până la 7 ani au avut accesul gratuit.

La Sinaia, gradul de ocupare din acest weekend a fost de 55%. Gondola Sinaia, Gondola Carp și Telecabina au funcționat la programul normal stabilit pentru zilele de weekend. La Azuga, Telegondola Azuga a funcționat deasemenea la programul normal stabilit pentru zilele de weekend. La Bușteni, Funpark-ul a fost deschis pentru turiștii dornici de adrenalină.

Autoritățile din Sinaia au inaugurat pe 9 iulie a.c., noul loc de picnic de care se vor putea bucura atât localnicii, cât și turiștii care vizitează stațiunea. „Noi dăm micii și suntem responsabili cu buna dispoziție. Alex Sveț va întreține atmosfera cu muzică pe toate gusturile. Tu adu legumele, ia o păturică și împreună cu familia, hai la picnic!”, a fost mesajul administrației sinăiene.

Au fost organizate jocuri cu premii, de Clubul Sportiv Carpați Sinaia, cu temele:tenis de masa, șah, table, jocuri interactive pe familii cu 2, 3, 4 membri.

În weekendul următor, între 14-16 iulie, la Sinaia are loc ”Happy Market”, festival de shopping si divertisment.

În săptămâna care urmează , pe data de 16 iulie a.c. la Domeniul Cantacuzino din Florești începe prima etapă a ”Școlii de Vară la Palat în Florești”, aflată la ediția cu numărul V. Această școală de vară reprezintă un program dedicat protejării și educării cu privire la prezervarea patrimoniului cultural și natural. Evenimentul abordează promovarea modelelor de conservare, restaurare și valorificare durabilă, precum și popularizarea instrumentelor de lucru utilizate la nivel internațional, specifice fiecărui domeniu științific implicat în procesul complex de restaurare a monumentelor și ansamblurilor istorice, cu precădere a patrimoniului cultural peisager. În anul 2023, școala de vară se va desfășura în două etape distincte și va aborda următoarele subiecte majore: Etapa I ”Atelier de conservare-restaurare piatră” (16-31 iulie 2023)  și Etapa II
”Atelier de arheologie peisageră” (20-31 august 2023) și ”Atelier de arboricultură” (20-31 august 2023).

La Ploiești, Filarmonica Ploiești nu se oprește din a aduce muzica în viețile voastre. În weekendul care urmează, pe 16 iulie, începe Stagiunea Estivală 2023, în cadrul căreia ploieștenii se vor bucura de o serie de concerte și evenimente deosebite. Pe 16 și 30 iulie Ploiești Jazz Trio vor bucura inimile participanților, iar pe 23 iulie Orchesta Populară ”Flacăra Prahovei” oferă un minunat spectacol folcloric.

Concertele și spectacolele din perioada 16.07 – 20.08 vor avea loc pe Esplanada Palatului Culturii, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile. Detalii despre toate spectacolele stagiunii pe www.filarmonicaploiesti.ro.

 

APDT Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT. Aceasta reunește într-un parteneriat public-privat alături actori din turismul prahovean Consiliul Județean, consili locale, hoteluri, agenți de turism, CCI Prahova, UPG.

APDT Prahova este membru în Consiliul Director al Alianța pentru Turism (APT), membru activ al Consiliului de brand al României, al grupului de lucru voucherele de vacanță, al grupului de lucru Organizații de Management al Destinațiilor (OMD) și de asemenea membru fondator și vicepreședinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

 

Șahul și caii au animat Prahova în această săptămână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *