Peste 100 de sportivi din Letonia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria și România, au participat, între 1 și 3 martie 2023, la competiția internațională de schi alpin SKI on SKY, ce a avut loc în Sinaia. Evenimentul a fost organizat de Primăria Sinaia și de clubul sportiv Carpați Sinaia, în parteneriat cu Federația Română de Schi-Biatlon, și a inclus probe de slalom și slalom uriaș pentru sportivii juniori din categoriile de vârstă U14 și U16, masculin și feminin.

„În acest sezon, ne-am concentrat pe îmbunătățirea experienței de schi pentru toți vizitatorii noștri. Am extins pârtiile și am investit în echipamente de top, astfel încât să putem oferi o experiență de schi de înaltă calitate. Pentru noi, organizarea acestei competiții internaționale de schi alpin reprezintă o mare onoare și o provocare în același timp. SKI on SKY Race Sinaia va aduna cei mai buni juniori din țară și de peste hotare, care vor concura în două discipline spectaculoase: slalom și slalom uriaș. Îmi doresc ca acest prim concurs internațional să fie unul de succes să aducă un plus valoare atât pentru comunitatea locală, cât și pentru iubitorii schiului”, declară Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Competiția SKI ON SKY a facut parte din calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS), destinată categoriilor de juniori, fete și băieți U14 și U16. Evenimentul a fost transmis live pe paginile Club Sportiv Carpați Sinaia, Primăria Sinaia, Ski on Sky Race Sinaia și canalul de YouTube, astfel încât și cei care nu au putut fi prezenți să se bucure de spectacol.

După acest eveniment sportiv , turiștii iubitori de sporturi de iarnă, au avut accest în weekend pe urmatoarele pârtii care au fost amenajate și deschise la Sinaia: Varianta (nr.10 pe hartă), Vâlcel (11), Floare de colț (14), Panoramic (15), Valea Soarelui 1 (16), Valea Soarelui 2 (17), Lăptici 1 (18), Lăptici 2 (19), Cocora (20), Genune (21), Călugărul 1 (22), Călugărul 2 (23) și Călugărul 3 (24).
Pârtia Nouă, Drumul de Vară și Carp au fost închise având strat insuficient de zăpadă.
Teleschi Călugărul și Teleschi Valea Soarelui au funcționat cu public până la 15:50.
Gondola Carp și-a  început programul cu public la 08:30 și a funcționat până la 16:30.

La Bușteni,  pârtia și fun-park ul au fost luate cu asalt de către turiștii dornici de aventură. Duminică turiștii au fost așteptați pe pârtie la o sesiune de bob și sanie.

La Azuga, s-a schiat pe pârtia Sorica deservita de Telescaun. Teleschiul de la pârtia Cazacu Variantă a funcționat.   De asemenea, au funcționat pârtiile de începători, banda de la Sorica si baby ski Cazacu Variantă .
Instalația de Telescaun și banda și-au început programul cu publicul la ora 09:00 și au funcționat până la ora 16:00.  Instalația Teleschi și Baby Ski Cazacu Variantă au funcționat până la ora 16:30.
INFORMARE ! Ca urmare a temperaturilor crescute, au apărut câteva porțiuni cu pământ, însă acestea pot fi ocolite cu ușurința. !

Mâine, începe la Berlin cel mai mare târg de turism din lume. Aceste se desfășoară între 7-9 martie . Printre companiile reprezentate la târg se vor număra hoteluri, birouri de turism, touroperatori, furnizori de sisteme, companii aeriene și companii de închirieri auto. ITB Berlin are loc anual în martie la Messe Berlin.APDT va fi prezentă la acest târg fiind reprezentată de domnul președinte Adrian Voican.

Apdt Ph este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT.

Apdt Prahova este membru in consiliul director al APT, membru activ al consiliului de brand al Romaniei, al grupului de lucru voucherele de vacanta, al grupului de lucru OMD, si de asemenea membru fondator si vicepresedinte FAPT.

 

Primul weekend al primăverii pe pârtiile din Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *