Incepand cu weekendul care tocmai s-a incheiat, Ploieștiul a devinenit capitala baschetului european, urmând să găzduiască, alături de Blejoi și Bucov, competiția dedicată sportivilor “Under 18” – FIBA U18 European Championship 2022, Division B .

Federația Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului, și în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, Primăria Blejoi și Primăria Bucov, au dat startul, pentru perioada 29 iulie – 7 august la cel mai mare eveniment european juvenil organizat de țară noastră în acest an, FIBA U18 European Championship 2022, Division B, unde 22 de echipe naționale, printre care și echipa României, vor participa la competiția care a început la finalul lunii, vineri pe 29 iulie.

Astfel, trei arene sportive din județul Prahova, respectiv Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, Sala Polivalentă din Blejoi și Sala de Sport din Bucov, vor găzdui întrecerile europene juvenile dedicate juniorilor de până la 18 ani, la startul competiției confirmând participarea 22 de echipe naționale, printre care se numără și România.

 

La Campina , la Casa de Municipala de Cultura „Geo Bogza” Campina urmeaza doua zile cu cate 6 filme in premiera – o super experienta ! A 10-a ediție a festivalului Tenaris Cinelatino are loc în 2 & 3 august la Sala „Geo Bogza”, iar toate proiecțiile sunt cu INTRARE LIBERA! Ambele ziLE debutează cu un film pentru copii, povești emoționante și pline de descoperiri, de văzut în familie. Premierele serii sunt rezervate celor ce vor să descopere drame, comedii, documentare românești sau latino americane, recent premiate în festivaluri internaționale. Un eveniment creat, organizat și finanțat de TenarisSilcotub.

 

La Breaza a avut loc in acest weekend pe data de 30 Iulie 2022 cea de-a doua editie a festivalului de Jazz Pop Rock de la Breaza . Acesta s-a desfasurat pe Arena ‘La Groapa’ din spatele parcului Brancoveanu. Anul acesta formatiile Purple Jam (Cluj Napoca – Jazz), Sound Affairs featuring Ruxandra Zamfir (Bucuresti – Jazz), Puls (Bistrita – Rock Progresiv) si Hyle (Bistrita – Heavy Rock) au venit impreuna pentru a celebra energia muzicii bune alaturi de publicul pasionat! Intrarea a fost libera. Acest eveniment a fost organizat cu ajutorul Primariei si Consiliului Local Breaza si al Centrului Cultural ‘Ion Manolescu’.

 

Primăria orașului Breaza în parteneriat cu asociația „Arca lui Norocel” organizează în perioada  2 și 3 August 2022 o campanie de sterilizare gratuită pentru pisici și câini  , cu sau fără stăpân.  Sterilizările vor fi realizate de o echipă de medici de la  SUST Orphan Animal Clinic at Green Vetcare , în Breaza  ,strada Ocinei, nr. 181 ( fosta școala din cartierul Valea Târsei ).

 

Luni, 1 august 2022, orele 11.00, la sediul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova din Palatul Culturii Ploiești va avea loc festivitatea de deschidere a Școlii de Vară de Antropologie.

Școala de Vară de Antropologie își deschide porțile cunoașterii către toți cei interesați să privească lumea din această perspectivă integrativă, de la tradiție la modernitate.

Cursurile se desfășoară în perioda 1-5 august 2022, la Centrul de Ecologie și Antropologie al muzeului din stațiunea montană Cheia.

Prelegerile vor fi susținute de lectori ai celor două instituții științifice organizatoare, zilnic începând cu orele 11.00, iar seara de la orele 18.00 vor fi difuzate filme tematice, în curtea secției Muzeul de Antropologie “Francisc Rainer”, amenajat în fosta casă de vacanță a savantului.

Participarea este gratuită.

 

 

“Turismul în Județul Prahova este în plină ascensiune, evenimentele și activitățile sunt dintre cele mai diversificate, turiștii bucurându-se de vremea călduroasă și de momentele artistice, culturale și de divertisment.” A declarat Adrian Voican, președinte APDT Prahova.

 

Apdt Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT. Aceasta reuneste intr-un parteneriat public-privat alături de Consiliul Judetean, consilii locale, hoteluri, agenții de turism, Camera de comert si industrie, UPG.

Apdt Prahova este membru in consiliul director al APT, membru activ al consiliului de brand al Romaniei, al grupului
de lucru voucherele de vacanta, al grupului de lucru OMD, si de asemenea membru fondator si vicepresedinte FAPT.

 

 

 

 

Ultima lună din vara debutează cu evenimente de excepție în Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *