În weekendul care tocmai s-a încheiat, gradul de ocupare în judeţul Prahova a fost de 85%, turiştii alegând să petreacă aici un weekend relaxant.

La Sinaia, in acest weekend s-au putut viziona filme în aer liber pentru toate gusturile. Zona de desfășurare a evenimentului, a fost lângă fântâna arteziană din parcul Dimitrie Ghica.

Vinei, 15 iulie la Campina s-a desfasurat la Casa de Cultură „Geo Bogza”, de ora 18:00, „Concert Final Masterclass Vioară și Pian”. Muzica feerică a fost interpretată de doi tineri maeștri – Aron Cavassi și Eliza Puchianu, ambii cu studii și concerte internaționale, alături de discipolii lor, mai tineri muzicieni deosebit de talentați și studioși. Ei au interpretat lucrări celebre din J.S. Bach, F. Chopin, H. Wieniawski, G. Enescu și alți celebri compozitori. Intrarea a fost liberă.

La Ploiesti,in acest weekend care tocmai s-a incheiat festivalul “Ploiești, Târg Domnesc” care s-a desfășurat, în weekend, pe Bulevardul Castanilor. Atmosfera de poveste a cuprinds treptat orașul nostru, în zilele de 15, 16 și 17 iulie .
Parada costumelor medievale a început vineri, 15 iulie 2022, de la ora 17.00, punctul de plecare a fost Centrul Civic spre Bulevardul Independenței. Ulterior, în intervalul orar 18.00 – 18.30, au putut fi admirate dansuri medievale susținute de Asociația Paladinii de Terra Medieş. În perioada 19.00-19.30 a avut loc un moment de reconstrucție istorică, oferit de Grupul Terra Ultrasilvana, care a prezentat o serie de demonstrații, interactive cu publicul, de tir cu arcul și tehnici de duel, executate după maeștrii medievali Liechtenauer, Dobringer și Mayer. Pe scena, care a fost amenajată în fața Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud, au fost prezente mai multe trupe de muzică medievală și tradițională, vocal-instrumentală, care au readus în atenția publicului bucuria și frumusețea muzicală de odinioară. Astfel, de la ora 19.00, prima seară medievală pe scena festivalului a fost deschisă de artiștii trupei TRUVERII, care au oferit o călătorie muzicală, de-a lungul secolelor, prin întregul continent european. Aceștia au fost urmați, de la ora 20.00, de CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA, formație de muzică medievală și renascentistă, recunoscută la nivel național și european, care au reînviat la Ploiești sunetul tobelor meșteșugite, care au purtat ascultătorii pe tărâmuri încărcate de istorie.
Seara a continuat, de la ora 21.00, cu un concert medieval-simfonic de calitate, susținut de către grupul LUPUS DACUS, format din muzicieni profesioniști, care au cântat la o serie de instrumente speciale și autentice și care au insuflat frumusețea spiritului medieval.
Au fost peste 10.000 de participanți în a doua zi la Festivalul Ploiesti Târg Domnesc.

Tot la Ploiesti, la Hipodrom, a avut loc in acest weekend in ziua de duminica 17 iulie 2022 „Cupa de Vară Jockey Club”.
O nouă reuniune hipică a fost organizată de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, în cadrul căreia s-au desfăşurat curse de galop şi de trap. Organizate în parteneriat cu Jockey Club Român și Federația Hipică Română, cursele de galop s-au anunţat, şi de această dată, extrem de interesante, Premiul „Cupa de Vară Jockey Club” şi Premiul „Wathba Stallions Cup 2” au avut la start cai din rasa Pur Sânge Englez, respectiv Pur Sânge Arab. Cei mai mici spectatori au fost aşteptaţi să se plimbe gratuit cu calul, însă au fost pregătite şi alte surprize publicului prezent la eveniment.
Prețul unui bilet a fost de 5 lei, copiii sub 7 ani au avut accesul gratuit.

La Prahova Value Center a avut loc „Seri de vară ca-n filme”.

Apdt Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT. Aceasta reuneste intr-un parteneriat public-privat alături de Consiliul Judetean, consilii locale, hoteluri, agenții de turism, Camera de comert si industrie, UPG.

Apdt Prahova este membru in consiliul director al APT, membru activ al consiliului de brand al Romaniei, al grupului
de lucru voucherele de vacanta, al grupului de lucru OMD, si de asemenea membru fondator si vicepresedinte FAPT.

Inca un weekend animat de multiple activitati si evenimente turistice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *