Vremea călduroasă prielnică pentru plimbările la munte, în natură, au determinat turiștii să aleagă Valea Prahovei pentru a petrece weekendul care tocmai s-a încheiat. Județul Prahova a fost și de această dată în topul preferințelor turiștilor, unitățile de cazare au avut un grad de ocupare de peste 80%.

De asemenea, a crescut numărul tuiștilor care ajung să viziteze județul Prahova pentru a face excursii de o zi, departe de agitația cotidiană.

In acest weekend care s-a incheiat, in Prahova au avut loc o serie de evenimente.

Vineri, 24 iunie, de la ora 18.00, în sala “Ion Baciu” a Filarmonicii a fost prezenta Orchestra Populară “Flacăra Prahovei”care a încheiat stagiunea cu numărul 69 cu un concert extraordinar.

Formația a fost condusă de dirijorul Marian Dovîncă care i-a avut alături pe soliștii vocali Traian Frîncu, Gelu Voicu, Gigi Stoica, Violeta Barac-Visarion și Adriana Deaconu. Invitați au fost dansatorii Ansamblului Folcloric “Doina Prahovei”, coordonati de coregraful Marian Marinică.

Biletele au fost în valoare de 30 lei (întreg), 20 lei (pensionari), 10 lei (elevi/studenți).

Tot la Ploiesti, la centru comercial Prahova Value Center, duminică, 26 iunie, de la ora 11:00 a fost organizat un nou atelier dedicat importanței reciclării realizat în colaborare cu Organizația ECOTIC și Centrul Educational Allegria Creativ în cadrul căruia s-au creat flori din materiale reciclate.

Acest atelier educativ a avut ca scop principal învățarea celor mici prin metode creative cum să recunoască tipurile de materiale și cum să recicleze corect.

Evenimentul a avut loc la interior, în zona food court. Accesul a fost gratuit în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

Hipodromul Ploiești a găzduit duminică, 26 iunie, de la ora 10:00, o nouă reuniune hipică în cadrul căreia s-a desfășurat cursa de galop dotată cu Premiul “Gheorghe Manu” (care a fost organizată în parteneriat cu Jockey Club Român), precum și curse demonstrative de trap. Prețul unui bilet a fost de 5 lei, copiii sub 7 ani au avut accesul gratuit. Totodată, cei mici au fost aşteptaţi să se plimbe gratuit cu calul Mokka, organizatorii au pregătit şi alte surprize publicului care a fost prezent la eveniment.

Ploieştiul a fost, în weekend, „capitala” gimnasticii ritmice româneşti, Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, timp de trei zile, Campionatul Naţional de Junioare II şi III, o competiţie organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică în colaborare cu Primăria Municipiului Ploieşti, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.

În total, s-au înscris în competiţie 80 de sportive de la 18 cluburi din ţară.

Accesul publicului în cele două zile de concurs a fost liber.

De asemenea si la Teatrul Toma Caragiu, asa cum ne-am obisnuit in fiecare weekend, in acest weekend s-au putut viziona urmatoarele piese de teatru : “Cuscrii din Tirana” vineri 24-06-2022 de la ora 19:00, “Toxic” sambata 25-06-2022, de la ora 19:00 si duminica 26-06-2022, de la orele 11:00 “Gulliver in Tara lui Lilliput” iar de la orele 19:00 “Liniste! Se repeta!”.

La Gradina Botanica din Bucov, a avut loc Concert de Promenada sustinut de Fanfara Prahova sambata pe 25 iunie incepand cu orele 11:00.

Muzeul Conacul Bellu din Urlati, a organizat in parteneriat cu Consiliul Judetean si Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova, “IA, MagIA si Ielele, Sanzienele” vineri 24 iunie de la orele 13:00 . Participant la eveniment a fost Cenaclul “Pe urmele lui Orfeu” al Liceului Teoretic “Brancoveanu Voda” din Urlati.

La Sinaia, a avut loc in acest weekend “Cupa Națională de Downhill Etapa a 2-a”.

Competițiile din cadrul Cupei Naționale de DHI au fost deschise sportivilor de performanță și celor amatori cu vârsta minimă de 13 ani, de orice naționalitate care au deținut o licență FRC validă.

Competiția s-a desfășurat în format DHI conform regulamentului UCI și FRC de mountain bike, pe un traseu utilizat cu o lungime de 2 kilometri, o altitudine de start de 1,400 m, și cu sosirea la 1000m.

In taxa de participare a fost inclus bike pass-ul pentru zilele de vineri și sâmbăta.

Totodata in acest weekend au fost sarbatorite zilele orasului Baicoi.

Nume celebre din showbiz-ul românesc au urcat pe scena de la  Maria Dragomiroiu, Irina Loghin, Mario Fresh, Carla’s Dreams, etc.

In seara de duminica la finalul spectacolului a fost organizat un foc de artificii.

Apdt Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT. Aceasta reuneste intr-un parteneriat public-privat alături de Consiliul Judetean, consilii locale, hoteluri, agenții de turism, Camera de comert si industrie, UPG.

Apdt Prahova este membru in consiliul director al APT, membru activ al consiliului de brand al Romaniei, al grupului de lucru voucherele de vacanta, al grupului de lucru OMD, si de asemenea membru fondator si vicepresedinte FAPT.

Prahova animata de o serie de evenimente in weekendul de Sanziene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *