Vremea călduroasă prielnică pentru plimbările la munte, în natură, au determinat turiștii să aleagă Valea Prahovei pentru a petrece weekendul care tocmai s-a încheiat. Județul Prahova a fost și de această dată în topul preferințelor turiștilor, unitățile de cazare au avut un grad de ocupare de peste 80% de la începutul lunii iulie și până în prezent. De asemenea, a crescut numărul tuiștilor care ajung să viziteze județul Prahova pentru a face excursii de o zi, departe de agitația cotidiană.

Ziua Forțelor Aeriene Române este sărbătorită în Ploiești, marți, 20 iulie, la Cercul Militar Ploiești, ora 16:30, cât și la Câmpina, miercuri 21 iulie 2021, ora 13:00 la Casa Tineretului, cu o serie de evenimente și activități de neratat.

Pentru weekend-ul următor turiștii sunt invitați să participe la o serie de evenimente în stil prahovean. Astfel, în perioada 24-25 iulie 2021 va avea loc Trofeul Sinaia 2021 – etapa a V-a, ediția a XII-a- Campionatul Național de Viteză în Coastă “Dunlop” Sinaia. Pe data de 24 iulie 2021, turiștii pot viziona un minunat concert în aer liber pus în scenă de formația “Ploiești Jazz Trio” – Filarmonica Paul Constantinescu, în parcul Regele Mihai al Municipiului Câmpina, începând cu ora 19:00

Prahova in preferințele turiștilor- evenimente de neratat in miez de vara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *