Restricțiile impuse în zona de munte au făcut ca mai puțin de 65% din locurile din unitățile de cazare din cele 3 stațiuni să fie ocupate în acest sfârșit de săptămână. Iubitorii sporturilor de iarnă în continare au ales pârtiile de aici, respectând regulile in vigoare de distanțare socială, chiar dacă au venit doar pentru o zi în stațiuni sau la casele de vacanță.

Conform operatorilor din turism maxim 40% din turiștii cazați în unitățile clasificate merg la pârtiile de schi, să practice sporturi de iarnă.

În perioada următoare pârtiile vor fi deschise având stratul de zăpadă numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă. Godola Sinaia funcționează de luni până duminică între orele 8-17. Domeniul Kalinderu este deschis luni, joi, vineri și duminică între orle 9-16, sâmbătă între orele 9-17, iar marți și miercuri este închis. Domeniul schiabil din Azuga cu pârtiile Sorica și Cazacu este deschis de luni până duminică între orele 9-16. Bineînțeles funcționarea instalațiilor pe cablu poate suferi modificări în funcție de starea vremii în ziua când turistul dorește să meargă pe pârtie. Informații în timp real se găsesc pe paginile de facebook: Gondola Sinaia, Domeniul schiabil Kalinderu, respectiv Cnipt Azuga sau Domeniul schiabil Azuga.

Zona de deal a fost și ea ofertantă cu tururi în zona Dealul Mare la crame – în cadrul evenimentului ”Sâmbăta Sticlelor deschise”, tur prin Câmpina istorică – în cadrul evenimentului ”Identitatea Câmpinei: tur ghidat pietonal, ilustrat”, eveniment cultural ”Basarabia e România” în Câmpina. Astfel 75% din locurile de cazare din Câmpina au fost ocupate în  acest sfârșit de săptămână. Tururile în zona Dealu Mare și Câmpina vor avea loc și la fialul lunii aprilie. Pentru detalii urmăriți pagina de facebook VisitPrahova.

În perioada 29-31 martie are loc la Breaza ”Festivalul Național de Muzică Folk ”Om bun”, ediția a 30-a. Festivalul reunește în cele 3 seri ale evenimentului cele mai sonore nume de muzică folk românească.

Muzica bună și zăpada motiv pentru turiști să aleagă Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *