În mica vacanță de Sfânta Maria, mii de oameni au ales muntele. Gradul de ocupare in statiunile montane de pe Valea Prahovei a fost de 95%.

Stațiunile montane de pe Valea Prahovei, precum Sinaia, Bușteni și Azuga, au înregistrat un număr record de turiști în această perioadă. Cazările au fost aproape complet ocupate, iar numeroasele evenimente culturale, drumețiile și activitățile recreative au transformat aceste zile într-o experiență memorabilă pentru vizitatori. De asemenea, stațiunea Slănic Prahova a atras numeroși turiști dornici să se relaxeze și să beneficieze de tratamentele balneare specifice zonei.

A fost un trafic infernal pe Valea Prahovei. Coloanele de mașini pornite în vacanță au mers cu o medie de 20 de kilometri pe oră. La întoarcerea spre casă, turiștii au stat din nou vreme de câteva ore bune în coloană pe sensul de coborâre.

Mini-vacanța de Sfânta Maria (15-18 august 2024) a fost un prilej deosebit pentru locuitorii și turiștii din județul Prahova de a se bucura de peisajele pitorești și de atracțiile turistice din zonă. Evenimentele și activitățile organizate în această perioadă au reunit atât prahoveni, cât și vizitatori din toate colțurile țării, contribuind astfel la promovarea județului ca destinație turistică de top.

Printre activitățile preferate de turiști în aceste zile libere s-au numărat traseele montane, turele cu bicicleta și cu ATV-urile, vizitele la mănăstirile de pe Valea Prahovei și la Castelele Peleș, Pelișor din Sinaia și la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Unii turiști s-au relaxat la centrele Spa ale hotelurile din stațiuni, alții au luat cu asalt cafenelele, barurile și restaurantele.

În alte localități din Prahova au avut loc evenimente care au atrat mulți turiști. Pe Domeniul Cantacuzino de la Florești a avut loc ediția a doua a La Rock Music Festival , au fost patru zile și nopți pline de muzică și de oameni frumoși, distracția a ținut până în zori iar la finalul festivalului a fost anunțată în premieră a treia ediție ce va avea loc in 2025 in perioada 15-17 august.

În cadrul festivalului au existat tururi ghidate de „mini-ghizii” din cadrul proiectului finanțat de Pepco Pepco Romania în cadrul programului #Pepcolandia implementat la nivel local de Organizația Umanitară CONCORDIA , în cadrul cărora cei mici au reușit sa împărtășească vizitatorilor din povestea fascinantă a Domeniului Cantacuzino

La Ferma Vieții din Homorâciu a avut loc ediți a a doua a Festivalului Mutat la Țară, iubitorii de natură s-au bucurat de seri sub cerul înstelat și de muzică bună în cele 4 zile petrecute aici.

La Vălenii de Munte a avut loc Târgul Tradițional de Sfânta Maria Mare . Au venit români cu mic, cu mare, prahoveni cu sufletul în credință și tradiții, meșteri, ansambluri, artiști și oameni bucuroși să țină sărbătoarea aici, pe plaiul binecuvântat al Vălenilor.

Și la Breaza, în acest sfârşit de săptămână (15-17 august) a fost organizat Festivalul Internaţional de Folclor CalaBreaza care a ajuns la ediţia XX. Acesta s-a desfășurat în Parcul Constantin Brâncoveanu .

Mini-vacanța de Sfânta Maria a reconfirmat potențialul turistic al județului Prahova, atât prin frumusețea naturală a locurilor, cât și prin diversitatea activităților oferite.

APDT Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcțiuni de OMD, organizație de management al destinatiei, înregistrată din 2008 la inițiativa ANAT. Aceasta reunește într-un parteneriat public-privat alături actori din turismul prahovean Consiliul Județean, consili locale, hoteluri, agenți de turism, CCI Prahova, UPG.

APDT Prahova este membru în Consiliul Director al Alianța pentru Turism (APT), membru activ al Consiliului de brand al României, al grupului de lucru voucherele de vacanță, al grupului de lucru Organizații de Management al Destinațiilor (OMD) și de asemenea membru fondator și vicepreședinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

 

Mii de oameni au ales să se relaxeze la munte în minivacanța de Sfânta Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *