Weekendul care tocmai s-a incheiat , iubitorii teatrului au putut participa la premiera spectacolului „O idee geniala”, cea mai recenta productie a sectiei Drama. Primele reprezentații au avut loc în datele de 15 și 16 martie, de la ora 18:30, în sala teatrului.
Acest noul spectacol a îmbogățit repertoriul secției Dramă a Teatrului „Toma Caragiu”: „O idee genială”, este o comedie scrisă de Sébastien Castro, renumit actor, dramaturg, regizor și producător de teatru francez. A fost un spectacol care a stârnit hohote de râs și care a provocat o reflecție subtilă asupra încrederii în relațiile de cuplu.
Biletele au putut fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774 sau online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole.
La Sinaia a avut loc „Sinaia pe Pârtie 2024”. Vremea capricioasă nu a surprins pe nimeni, iar concurenții au dat tot ce-i mai bun pentru a obține cel mai rapid timp.
După două victorii consecutive obţinute în Faza a II-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95, CSM Petrolul Ploieşti a primit, duminică, 17 martie, în Sala „Olimpia”, vizita uneia dintre fruntaşele Grupei 11-18, SCM Timişoara.
Meciul a contat pentru etapa a 24-a a sezonului, a 6-a din faza secundă a campionatului, şi a fost programat duminică întrucât adversarii participă în această săptămână la Turneul Final 4 al „Alpe Adria Cup”, de la Kapfenberg. Accesul publicului a fost liber.
Iubitorii de flori au vizitat in acest weekend expozițiile de la Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova „Flori din fire” și „Petale din Adâncuri”, expozițiile se mai pot vizita până la finalul lunii martie.
Hipodromul Ploiești a dat startul celor 17 reuniuni hipice, programate pentru perioada 17 martie – 8 decembrie. În prima zi, calendarul alergărilor de trap a prevăzut premiul de deschidere „Gheorghe Tănase”. Duminică, 17 martie, a avut loc prima reuniune hipică oficială din acest an.
Conform calendarului, în 2024 sunt programate 17 reuniuni oficiale, principalul eveniment al sezonului, Marele Premiu Regal al României la Trap, urmând să se ţină pe data de 7 iulie 2024”, au transmis cei de la CSM Ploiești.
Șah în Școală și în Mall – Pe 17 martie, Ploiești Shopping City s-a transformat din nou într-o arenă de șah rapid.
În săptămâna care tocmai a debutat, miercuri, pe 20 martie are loc la Filarmonica Paul Constantinescu, o comedie romantica despre relatii si maturizare si asumare si despre femeia emancipata si care poarta cu convingere “pantaloni” – “ Te despart de nu te vezi”.
Cosmin Selesi , Paul Ipate și Monica Odagiu, fac un adevarat tur de forta in care rasturnarile de situatie se petrec efectiv o data la 2-3 minute. Textul propune situatii cu adevarat limita, unde intensitatea jocului actoricesc, capacitatea actorului aste cu adevarat pusa la incercare si cei trei fac o adevarata performanta.