Convertor rapid click aici
Curs BNR valabil pentru 19.05.2012
Curs valutar BNR :
USD 3.4981
EUR 4.4421

Stire



Cursurile de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” – „Cultură, educaţie şi identitate”



12.08.2011

În perioada 14-19 august 2011 vor avea loc la Văleni de Munte Cursurile de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” cu tema „Cultură, educaţie şi identitate”. Îin cadrul acestui eveniment vor fi diverse manifestări culturale la care vor participa diverse personalităţi, ca:  Mircea Niţu, Primarul oraşului Văleni de Munte; Adrian Florin Dobre, Prefectul Judeţului Prahova, Mircea Cosma, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova; Acad. Eugen Simion, Academia Română; un reprezentant al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; Valeriu Matei, Uniunea Scriitorilor din România; Ion Iliescu, fost preşedinte al României; Emil Constantinescu, fost preşedinte al României; Adrian Nastase, fost prim-ministru al României; acad. Mircea Malita; Mircea Ionescu Quintus, fost preşedinte al Senatului României şi mulţi alţi oameni de cultură şi nu numai.

Deschiderea evenimentului va avea loc duminică, 14 august, la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Văleni de Munte.

Luni, 15 august, va avea loc o paradă a a portului popular, organizată pe traseul Gară – Primărie, alături de un spectacol folcloric , cântec de Fanfară, a Consiliului Judeţean Prahova, în cadrul Festivalului judeţean al portului, cântecului şi dansului popular românesc „Stămăria Mare”, ediţia a XIII-a.

Printre manifestările desfăsurate în cadrul evenimentului sunt:

Masă rotundă cu tema: “Nicolae Iorga, promotor al identităţii românilor prin cultură şi educaţie”. Participă: acad. Constantin Balaceanu Stolnici, prof. univ. dr. Valeriu Rapeanu, prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. dr. Georgeta Penelea Filitti.

Conferinta Lucian Avramescu. „Pierderea identitatii prin lipsa educatiei si culturii”.

Colocviu: „Educatie si identitate”.Participă: prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei; prof. univ. dr. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, acad. Mircea Maliţa, fost ministru al Învăţământului. 

Masă rotundă „Basarabia şi Bucovina de nord – identitate prin cultură”. Participă: acad. Mihai Cimpoi; Mircea Dogaru; Andrei Esanu; Alexandrina Cernov; Ion Negrei; Gheorghe Negru; Vasile Tarateanu; Ilie Luceag. Moderator: Valeriu Matei.

Prelegere: „Despre nationalism si identitate”.Prezintă: acad. Răzvan Teodorescu

Prelegere: „Romanii de la sud de Dunare”. Prezinta Nicolae Serban Tanaşoca

Masă rotundă „Realităţi culturale şi educaţionale la românii sud – dunăreni”. Participă: Eugen Popescu, preşedintele Asociaţiei Românii de pretutindeni”; Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România.

Masă rotundă „Nicolae Iorga, problema naţională şi minorităţile”, organizată de Clubul Istoricilor „Nicolae Iorga” şi Academia oamenilor de ştiinţă. Participă: acad. Dan Berindei; prof. univ. dr. Gh. Buzatu; prof. univ. dr. Constantin Buse; Dumitru Mazilu; prof. univ. dr. Ioan Scurtu; prof. univ. dr. Petre Turlea. Moderator: dr. Constantin Gaucan

Masă rotundă organizată de Forumul civic al românilor din Covasna, Harghita şi Mureş în cadrul căreia vor fi prezentate volumele: „Dezbaterile Congresului Secuiesc din 1902. Premise, deziderate şi reverberaţii”. Editura Magic Sprint, Oneşti 2011; „Românii şi maghiarii dupa 1918”. Autor PetreTurlea. Participă: prof. dr. Ioan Lacatusu, preşedintele Forumului; avocat Ioan Solomon, vicepreşedintele Forumului; Vasile Stancu, editor; prof. univ. dr. Petre Turlea .

„Restaurari patrimoniale in judetul Prahova”. Prezintă arh. Calin Hoinarescu, Preşedintele Uniunii Naţionale a Restauratorilor din România.

Dezbatere „Patrimoniul şi identitatea”. Participă: prof. univ. Andrei Pippidi; arh. Serban Sturdza, preşedintele Uniunii Naţionale a Arhitecţilor; arh. Peter Derer; arh. Calin Hoinarescu.

 

Alte manifestări:

Expoziţie de caricatură „Marian Avramescu. Identitate prin caricatura” la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”.

Prezentarea volumului „Nicolae Iorga – Discursuri parlamentare”, de catre prof. dr. Georgeta Penelea Filitti la Centrul Cultural “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte.

Expoziţie de pictură „Pictori din Basarabia la Cornu - 2011”. Prezintă: Iurie Matei. Muzică ambientală Alexandru Tarateanu.

Expoziţie de gravură şi pictură „Firescul şi ficţiunea”. Expun: Vasile Anghelache, Valentin Popa şi Toni Avram la Centrul Cultural “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte.

Expoziţia „Restaurarea identităţii”, realizată de Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România la Centrul Cultural “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte.

Prezentarea filmului „Aromânii”

Vizită la Mănăstirea Crasna

Detalii despre programul manifestăriilor şi locurile de desfăşurare gasiti pe site-ul

 

Luni ,15 august, ora 18.00 va avea loc Concertul extraordinar de jazz „Arta dialogului” – Hary Tavitian, pian şi Cserey Csaba – percuţie. Organizator: Centrul Cultural “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte. În pauză „Remember Sergiu MALAGAMBA – cel mai important baterist român al Secolului XX”. Prezintă: avocat doctor în ştiinte juridice Iosif Friedmann – Nicolescu.

 

Joi, 18 august, ora 18.30 Micro-recital de vioară Corina Creţu şi invitaţii săi.

 

Joi, 18 august, ora 19.00 Micro-recital sustinut de Corala „Armonia” a Centrului Cultural “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte şi Corala Casei de Cultură Plopeni.