Drumul Voievozilor. Pe urmele istoriei

Drumul Voievozilor, promovează valorile culturale, monumentele istorice, de arhitectură, deschizând şansa tuturor de a afla direct de la sursă acolo unde istoria dăinuie prin siturile arheologice sau monumente arhitecturale, trecutul impresionant al tărâmurilor prahovene. Proiectul ,,Drumul Voievozilor” este în derulare şi când va fi finalizat va străbate localităţile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, ieşind spre Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa, şi urmând cele mai importante zone în care au fost făcute descoperiri arheologice şi există monumente arhitecturale de interes naţional.

Acum Dumul Voievozilor trece prin patru localităţi: Floreşti, Filipeştii de Pădure, Filipeşti de Târg şi Ariceşti Rahtivani, unde puteţi întâlni şi vizita 18 obiective turistice, care fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al Munteniei. Este vorba despre Ruinele Conacului Matei şi Toma Cantacuzino din Filipeştii de Pădure, Ansamblul Conacul Mavros Cantacuzino, Capela Romano-Catolică, Palatul Micul Trianon şi Monumentul Eroilor din Floreşti, Conacul Pană Filipescu, Spitalul Filipeştii de Târg, Pisania Bisericii şi piatra de mormant a comisului Vintilă, Ruinele Palatului postelnicului Constantin Cantacuzino, Crucea Negustorilor şi Moara veche de apa din comuna Filipeştii de Târg, dar şi Biserica Sfântul Ilie şi Sfântul Nicolae, Conacul lui Tomiţă Vasilescu şi Crucea de Piatră din comuna Ariceştii Rahtivani.

Localităţile integrate pe Drumul Voievozilor au avantajul de a deţine pe teritoriul lor importante puncte de atracţie pentru iubitorii de istorie şi artă. La Târgşoru Vechi, Măneşti, Brazi, Balta Doamnei, Lacu Turcului, Drăgăneşti şi Gherghiţa s-au descoperit mai multe resturi de unelte şi obiecte de ceramică specifice perioadei neolitice, iar la Măneşti – unelte din metal. La Tinosu, cultura materială geto-dacică a fost scoasă la iveală de existenţa unei cetăţi datând din secolele III-I i.Hr. Rezervaţia arheologică Târgşoru Vechi, situată la circa 10 km sud-vest de Ploieşti, se plasează, prin importanţa monumentelor de pe cuprinsul său, alături de binecunoscutele rezervaţii arheologice de la Histria, Sarmizegetusa Regia, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, iar pentru Muntenia este singurul obiectiv din această categorie. La Gherghiţa, Matei Basarab (1632-1654) a ridicat o biserică, valoros monument de arhitectură. Constantin Cantacuzino, marele postelnic, a construit cel mai vechi palat de pe meleagurile prahovene – la Filipeştii de Târg, construit în anii 1635-1641, pe malul drept al Prahovei. Conacul Măneştilor din comuna Măneşti, construit de boierii Măneşti în secolul al XVII-lea, transpune vizitatorii în urmă cu patru secole. Locuitorii din zona spun ca imobilul ar fi, uneori, vizitat de spiritele celor care şi-au petrecut o mare parte din viaţa aici.

 

Filipeştii de Pădure

Comuna Filipeştii de Pădure este situată în partea de vest a judeţului, în zona dealurilor subcarpatice şi este străbătută de râul Proviţa şi pârâurile Roşioara şi Cervenia.

Numele localităţii derivă din substantivul „Filipeşti”, familia carea dezvoltat această zonă. În secolul al XVI-lea localitatea apare sub numele de Filipeştii cei Vechi sau Filipeştii Ungureni. Comuna cuprindea următoarele sate: Filipeştii de Pădure, Diţeşti, Minieri şi Siliştea Dealului.

Primele documente care atestă localitatea sunt din 1510 când Vlad cel Tânăr îl numeşte pe Neagoe, fiul Ministrului Afacerilor Interne, în câteva sate şi zone montane dintre care „toate domenii Filipeşti”. Aici s-a stabilit marele agă Matei Cantacuzino, prinţ de Trnsilvania. În ultimul an al existenţei sale, Matei a început construirea Bisericii Sf. Trei Ierarhi, finalizată de soţia şi fiul lui.

Monumente: ruinele Conacului Matei şi Toma Cantacuzino , Biserica Sf. Trei Ierarhi, finalizată în 1688 şi cele două monumente din Diţeşti şi Filipeştii de Pădure, închinate celor căzuţi în Războiul de independenţi şi Primul Război Mondial şi ridicate în 1932.

 

Filipeştii de Târg

Localitatea se află situată în zona de vest a judeţului Prahova, pe malul drept al râului Prahova.

Prima aşezare cu numele de Filipeşti, a fost Filipeştii de Târg, cu care Filipeştii de Pădure se mărgineşte în sud şi est. Numele de Filipeşti şi l-a luat de la familia boierească Filipescu, iar de Târg poarta din secolul al XVIII-lea , fiind ridicat la acest rang datorită vieţii intense comerciale. Comuna includea satele: Filipeştii de Târg,Brătăşanca, Ezeni, MărgineniideJos şi Ungureni.

Primele informaţii despre acest loc datează din 1422, când sub domnitorul Dan al II-lea, aşezarea a fost consemnata ca popas pe Drumul Monarhilor. Documentele menţionează zona în 1510 ca proprietate a boierului Neagoe, fiul lui Draghici. În 1529, Voievodul Moise la pus în posesie pe marele conducător Draghici cu viile mănastireşti din Filipeşti şi alte sate vecine. În 1633-1635, postelnicul Constantin Cantacuzino ridică la Filipeşti un palat şi Biserica Adormirea Maicii Domnului. În secolul al XVIII-lea , succesorul lui Dumitrascu Filipescu a ridicat, de asemenea, o curte domnească, care este un monument care reprezintă unul din puţinele modele de arhitectură publică care s-a păstrat în timp. Aici şi-a găsit refugiul Nicolae  Bălcescu  când a instigat minerii care lucrau la mina de sare din Telega în timpul revoltei din 1848 şi când a fost urmărit de colonelul Banov şi arestat de trupele de cavalerie al celui din urmă.

Monumente: în centrul localităţii sunt ruinele Patatului Cantacuzino, casă domnească construită în mijlocul pădurii succesorului familiei Filipesi care a fost restaurată pentru a fi restaurant (1968-1971); ruinele vechii Poşte care a fost construită de Alecu Siru la sfârşitul secolului al XVIII-lea; crucea de piatră datând din perioada lui Matei Basarab; o Moară veche de apă (sec. XVIII) aflată între Conacul Pană Filipescu şi Palatul Constantin Cantacuzino; Biserica Adormirea Maicii Domnului; Monumentul eroilor care au murit în Prinul Război Mondial.

  

 Ariceştii Rahtivani

Localitatea se află poziţionată geografic în sud-vestul judeţului Prahova, pe malul stâng al râului Prahova.

Numele loclatităţii provin de de la familia nobilului Ariceşti. Al doilea nume provine de la satul Rahtivani, care a fost curtea servitorilor care deservea monarhia.

Comuna include satele: Ariceşti Rahtivani, Buda, Nedelea, Stoeneşti şi Târgşorul Nou.

Primele doumente care atestă comuna datează din secolul al XVI-lea. Documentul publicat în 1515-1517 de Neagoe Basarab  în biroul Cancelariei specifică satul Stoeneşti. Pe 1 septembrie 1626 numele localităţii Ariceşti apare în docmente. Primele informaţii care amintesc depre nobilimea din Ariceşti au fost găsite într-un registru al lui Constantin Brâncoveanu. În 1777, Ilie Aricescu cu soţia sa şi trezorierul Enache Văcărescu au fondat o biserică pe aceste meleaguri. În 1793, câţiva ciobani din Transilvania au poposit în Nedelea, unde au construit o biserică.

Câteva monumente pot fi găsite în această comună, toate culturale, cum ar fi: Biserica Sf. Ilie şi Sf. Nicolae, fondată în 1777; ruinele Bisericii din Stoeneşti, fondată în 1827; Conacul Tomiţă Vasilescu şi Ghiţă Ion, în prezent sediul Primăriei; Biserica Sf.  Arhangheli Mihail şi Gavril din Nedelea , ridicată în 1793 de Mihail Filipescu şi monumente istorice, ca: crucea de piatră aflată în parcul Şcolii Speciale în Nedelea, datând din prima jumătatea secolului al XIX-lea; monument memorial pentru eroii României, unul în Nedelea şi altul în Târgşorul Nou şi rezervaţia arheologică „La Movile” din satul Buda unde există grupul unic de vârfuri geto-dacice.

    

Floreşti

Localitatea Floreşti este situată în vestul judeţului Prahova, ocupând o parte din pantele de sud ale Carpaţilor şi se întinde până în zona de câmpie

Localitatea are adânci rădăcini în istorie. Prin împrejurimi, arheologii au descoperit resturi de ceramică romană şi monede cu chipul împăratului Traian. Există informaţii că, încă din secolul al XV-lea, exista aici o populaţie de agriculturi.
În satul Călineşti s-a stabilit un boier cu acest nume, din părţile Argeşului. După el s-au strămutat aici numeroşi negustori care au transformat localitatea într-un târguşor.

În 1640, Mihai Spătarul construieşte aici o biserică. Fiica boierului Călinescu, căsătorită cu generalul grec Mavros, construieşte conacul Cantacuzino. Denumirea provine de la ginerele cu care îşi căsătoreşte fiica. Din această familie avea să se nască mai târziu eminentul medic prof. dr. Ion Cantacuzino, întemeietorul Institutului de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti.

Numele localităţii vine de la frumosul parc cu flori pe care l-a înfiinţat boierul locului. S-a dezvoltat şi s-a extins datorită exploatării ţiţeiului şi a cărbunelui şi, mai târziu, înfiinţării fabricii de prelucrare a cauciucului. A fost şi un punct strategic militar, aici aflându-se o armată stabilă a Domnului Ţării Româneşti şi tot aici principele Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat o tabără militară pentru contracararea eventualelor invazii otomane, de fapt germenele viitoarei armate naţionale.

Principalele obiective istorice, culturale, de arhitectură şi artăsunt: Biserica Adormirea Maicii Domnului Călineşi (1640), Biserica Sf. Treime (1887) – pictată de Gheorghe Tătărăscu, Conacul Mavros Cantacuzino cu capela (1821-1825), Palatul Micul Trianon (1910-1916).

 

 

Palatul Cantacuzino din Floreşti – Micul Trianaon

Palatul Cantacuzino, supranumit și "Micul Trianon", a fost construit la Florești de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, pentru nepoata sa, Alice, fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”.

Proiectul arhitectului Ion Berindey se inspira din arhitectura palatului Micul Trianon, situat în grădina Palatului Versailles din Franța. Construcția, realizată în stilul "Mavros", a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv betonul armat, șina de cale ferată și granitul, folosite în premieră de Anghel Saligny la podul Regele Carol I de la Cernavodă.

Palatul, cunoscut la început ca „Palatul Domniței“, avea la parter 15 încăperi, din care o mare sală de onoare de 70 mp. Construit din cărămidă și placat pe exterior cu travertin, palatul are la fațada principală o colonadă ce închide o terasă spre care răspund ușile.

Palatul lui George Grigore Cantacuzino imită ca structură Micul Trianon, fiind construit pe 3 nivele inegale (demisol, parter și etaj), dar împrumută o parte din elementele fațadei de la Marele Trianon. Cele zece coloane neoclasice ce ritmează fațada palatului de la Florești sunt grupate în perechi, cu excepția extremelor, ca la Marele Trianon, care are însă șaisprezece coloane.

Pe fațada sudică a Palatului Cantacuzino, între cele două corpuri decroșate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se află o splendidă sculptură în basorelief, reprezentand doi îngeri care poartă blazonul familiei. Remarcabile, prin desăvârșita lor frumusețe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în piatră de Albești, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului. Zidurile exterioare au peste un metru grosime iar fundația palatului și întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel.

Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de prețios ca marmura. Pentru a crea o ambianță armonioasă și elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuști de esență rară în jurul palatului.

În fața palatului a fost amenajată și o piscină, a cărei formă se poate distinge și în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleș și mai multe săli de bal destinate oaspeților dornici de distracție.

După modelul parcurilor franțuzești, în fața palatului se întindea un mare bazin cu apă, astăzi secat și mai multe terase care coborau în trepte spre lunca Prahovei. Din bazin, apa se scurgea într-un canal cu apă, care traversa tot parcul și poate fi urmărit și astăzi, deși secat, până la vărsarea în Prahova. Peste acest canal cu apă, se trecea peste mai multe podețe, dintre care unul, cel mai mare, se păstrează foarte bine și astăzi. În parc erau înălțate mai multe statui din piatră, ale căror fragmente se mai văd risipite prin iarbă. Tot în incinta parcului, la o mică distanță de palat, se află o altă construcție impunătoare, un imens castel de apă înalt de 30 metri, care seamănă izbitor cu Turnul Chindiei de la Târgoviște, pe care în mod sigur a vrut să îl imite.

În urma primei vizite la palat, Maria Tescanu Rosetti, nora lui George Grigore Cantacuzino și soția lui George Enescu descrie astfel cadrul natural în care a fost construit palatul:

"Adevărat paradis terestru, cu atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferată ce traverseaza câmpia între Florești și Băicoi, nici împrejurimile prăfuite ale proprietății, nici drumul desfundat care leagă gara de castel nu lăsau să se întrevadă ceva asemănător. Colorit bogat, armonios împărțit: straturi înflorite, catifeaua de un verde intens a pajistilor netede, carpeni rămuroși, tunși impecabil, tufe pline de flori mirositoare; bazine, fântâni arteziene dupa moda franceză, linia clasică a aleilor lungi, cu pietrișul fin bine netezit, care aminteau grădinile de la Versailles, înviorate de asfințitul soarelui de mijloc de august; pâlcuri de vile luminoase și de pavilioane vesele, împodobite cu capucine și mușcate (fiecare copil dispunea la Florești de locuința sa personală, așezată în jurul corpului

 

Domnitori a căror urme se găsesc pe Drumul Voievozilor

Vlad Ţepeş (1431-1476)

Vlad Țepeș denumit și Vlad Dracula a domnit în Țara Românească în anii 1448, 6-1462 și 1476.

Fiu al lui Vlad al II-lea Dracul și al unei nobile transilvănene, a fost căsătorit de două ori şi a avut trei fii: Mihail şi Vlad din prima căsătorie şi Mihnea I cel Rău, din a doua căsătorie. În timpul domniei lui Ţara Româmească şi-a obţinut temorar independenţa faî de Imperiul Otoman.

Marele Voievod Vlad Ţepeş ne-a lăsat moştenire peste secole în Târgşor o frumoasă biserică în interiorul Curţii Domneşti. Patronul acestei biserici a fost Sf. Nicolae (1461). Ruinată şi uitată, biserica a fost restaurată de Voievodul Antonie de Popeşti (1669-1672), care din cauza vârstei nu a reuşit să o vadă terminată şi sfinţită cu noul hram, Sf. Mihail şi Gavril. Nepoata Voievodului Antonie şi soţia Voievodului Constantin Brâncoveanu s-a ocupat de pictura biserici domneşti de la Târgşor.

Dacă ne întoarcem la moartea voievodului, legenda spune că soția lui Vlad pentru a scăpa de temnița turcească s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă. Vlad a reușit să scape asediului fortăreței sale, folosind un pasaj secret prin munte.Astfel a reușit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat și l-a întemnițat în capitala Ungariei, Visegrad.  Când s-a întors Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș.

Vlad Ţepeş a fost fondatorul multor biserici,un bun creştin şi a luptat să menţină stabilitatea tării. Conform spuselor istoricului Constantin Rezachevici, mormântul lui Vlad se află la mănastirea Comana, fondată de voievod.

 

Mihai Viteazul (1558-1601)

Mihai Viteazul este fondatorul oraşului Ploieşti. Această comunitate a fost menţionată pentru prima dată în registrele comerciale de la Braşov în 1503,1529,1543, unde sunt pomeniţi negustorii din Ploieşti, Radu şi Dragoi.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Mihai Viteazul s-a întors în satul Ploieşti ca într-un târg binecunoscut, aflat pe principalele drumuri comerciale ce duceau în Moldova, Transilvania şi către Dunăre, în vecinătarea munţilor şi la confluenţa râurilor Prahova şi Teleajen. Ploieştiul avea o poziţie strategică, favorabilă pe harta politică a voievodului. Astfel Mihai Viteazul a stabilit aici o tabără militară unde şi-a antrenat trupele, creând un statut urban pentru zonă. Mihai Viteazul a construit case domneşti în partea de est a oraşului şi şi-a stabilit aici reşedinta temporar.

Născut creştin-ortodox şi datorită credinţei sale a construit foarte multe biserici în zonele locuite de români. În timpul domniei lui viaţa religioasă a avut un loc important care a dus la creearea imaginii unui bun creştin.

A doua latură a personalităţii voievodului a fost responsabilitatea pe care şi-a asumat-o faţă de politica ţării, ducând mai multe bătălii: Călugăreni (1595), Târgovişte (1595), Şelimber (1599). El a relizat recunoaşterea independenţie pentru Ţara Românească cu ajutorul domnitorului polonez, urmând ca în 1600 să realizeze sub conducerea lui prima unire a ţărilor române. Acum el se numeşte în acte „Eu, Mihai Voievod, conducător al Ţării Româneşti, Transilvania şi Moldova…”

Minai Viteazul a semnat pe 20 mai 1597 un act în care atestă existanţa oraşului Ploieşti. 

După înfăptuirea unirii, Mihai Viteazul s-a întors în Prahova şi a dus lupte dificile la Ceptura (14 octombrie 1600), Bucov (20 octombrie 1600) împortiva trupelor lui Simion Movilă.

Unirea celor 3 ţări nu a durat mai mult de un an, fiind asasinat în august 1601. Mihai Viteazul a rămas în panteonul celor care au luptat pentru unificarea şi independenţa României. 

 

Matei Basarab (1580-1654)

Matei Basarab a fost descendent al unei puternice familii de Craioveşti. Această origine justifică numele pe care îl primeşte după încoronare, de Basarab, fiind considerat un nepot al lui Neagoe Basarab şi astfel succesorul lui. Era fiul lui „Danciul din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 - 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 - 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova.

Luând în considerare darurile făcute personal de Matei, Sultanul îi încredințează tronul cu toată împotrivirea intrigilor grecești manevrate mai ales de bogătașul Celebi Curt (martie 1633). Menține pacea cu Turcia, încheie pact de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (1636, 1637, 1639).

Singurul care i-a făcut probleme pe tot timpul domniei a fost Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. Acesta a vrut să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, pâri și atacuri. Corupând pe câțiva înalți dregători turci, profitând de încurcăturile externe ale Porții, Lupu, a băgat mereu intrigi pe seama relațiilor diplomatice ale lui Matei, și izbutește să obțină destituirea acestuia. Însă, înțeleptul Matei, pe deoparte demască totul demnitarilor otomani care îi pedepsesc chiar cu moartea pe dregătorii corupți de Lupu, iar pe de altă parte respinge vitejește atacurile intrigantului vecin la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639).

Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei școli artistice, fără de care "explozia" brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevarat "Mecena", un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. Toate aceste însușiri ale sale, vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului român, un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici, dintre care Biserica domnească Sf. Pricopie din cadrul curţii domneşti de la Gherghiţa (1641), la care se adaugă refacerea multor altora, depăşinul chiar şi pe Ştefan cel Mare.

 

Voievodul Antonie (sec. XVII)

Voievodul Andtonie din Popeşti acondus Ţara Românească între martie 1669 -martie 1672. Originea lui este nobilă, fiind fiul lui Mihai Grecul, înobilat de Mihai Viteazul. Antonie a fost în scaunat de nobilii Cantacuzino. Rolul lui a fost de a fi marionetalor.

Iniţia boierii Cantacuzino l-au susşinut pe Radu Leon, până a devenit duşmanul lor în 1668.

Cronicile familiei Baleanu